MAE atenționează cetățenii români care doresc să călătorească în Egipt sau se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că situația de criză continuă, recomandând să se evite „cu desăvârșire” zonele unde își au sediile principalele instituții guvernamentale și partide și unde au loc proteste.
„Ministerul Afacerilor Externe atenționează cetățenii români care doresc să călătorească în Egipt sau se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că situația de criză continuă. Dispersarea demonstrațiilor din Cairo, în districtul Nasr City, zona Rabaa al Adaweiya, precum și din Giza, în zona Pieții Al Nahda, a determinat ciocniri violente soldate cu sute de morți și mii de răniți. Se recomandă cetățenilor români să evite cu desăvârșire zonele unde își au sediile principalele instituții guvernamentale și partide politice, unde au loc proteste și să evite implicarea în orice fel de manifestații”, se arată într-un comunicat transmis joi de MAE.
Ministerul amintește că, începând cu data de 14 august, autoritățile egiptene au anunțat că s-a instituit starea de urgență și au fost impuse restricții de circulație.
Restricțiile de circulație se aplică în 14 guvernorate, respectiv în Cairo, Giza, Alexandria, Suez, Ismailia, Assiut, Sohag, Beni Suef, Minya, Beheira, South Sinai, North Sinai, Fayoum și Qena.
Este interzisă circulația în intervalul orar 19.00 și 06.00. Starea de urgență va fi valabilă 30 de zile.
Cetățenii români care se află în această țară sunt sfătuiți să se adreseze Ambasadei României în Egipt și să își anunțe prezența în regiune, comunicând coordonatele personale, pentru a putea fi contactați în situații de urgență.